Subvenții acordate pentru organizarea de programe de ucenicie
Ucenicia reprezintă formarea profesională realizată la locul de muncă în bază unui contract de ucenicie.
Programul de formare profesională prin ucenicie la locul de muncă constituie parte integrantă a contractului de ucenicie.
Formarea profesională realizată la locul de muncă în bază unui contract de ucenicie, prevăzută la art. 1 din lege, se organizează la inițiativa angajatorilor, de furnizori de formare profesională autorizați în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare furnizori de formare. Formarea profesională prin ucenicie cuprinde pregătirea teoretică și pregătirea practică, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.129/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, după caz, cu legile speciale care reglementează acea ocupație.
Programele de formare profesională prin ucenicie la care participă ucenici cu nevoi speciale sunt adaptate la particularitățile specifice fiecărei categorii de persoane, în condițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a Ordonanței Guvernului nr. 129/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Contractul de ucenicie
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional și să muncească pentru și sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să îi asigure plată salariului și toate condițiile necesare formării profesionale.
Ucenicia la locul de muncă se adresează:
a) persoanelor interesate, cu vârstă de peste 16 ani, care doresc să se concentreze pe învățare pornind de la situațiile profesionale reale, concrete, cerute de practicarea unei ocupații direct la locul de muncă;
b) angajatorilor care doresc să organizeze activități de ucenicie la locul de muncă potrivit domeniilor de activitate, pentru locurile de muncă declarate vacante.
(1) Angajatorii care doresc să organizeze activități de ucenicie au îndatorirea să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în a căror rază își au sediul, respectiv domiciliul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie.
(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face prin completarea de către angajator a formularului prevăzut în anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele mențiuni:
a) la rubrica “Denumirea ocupației” se adaugă și sintagma “CU” care provine de la prescurtarea “contract de ucenicie”;
b) codul COR (6 caractere) specific ocupației pentru care se încheie contractul de ucenicie;
c) la rubrica durata încadrării în muncă se va completa durata contractului de ucenicie în funcție de nivelul de calificare prevăzut la art. 9 din lege.
(3) Formularul prevăzut la alin. (2) se depune în termenul şi în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj şi stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele de punere în aplicare ale acesteia.
Angajatorul care comunică locurile de muncă vacante, reglementate prin legi speciale, are obligația de a transmite la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București toate condițiile speciale de acces pentru ocuparea acestor locuri de muncă.
Agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București au obligația de a comunica separat pe site-ul instituției locurile de muncă vacante pentru ucenicie. Atribuțiile, drepturile și obligațiile coordonatorului de ucenicie în raport cu activitatea de coordonare a activității ucenicului se stabilesc, în condițiile Legii nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin act adițional la contractul individual de muncă. Anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea desfășurării activității de coordonare a uceniciei cu privire la clauzele pe care intenționează să le modifice prin act adițional la contract. Angajatorul are obligația de a desemna un coordonator de ucenicie care îndrumă ucenicul în vederea dobândirii competențelor profesionale necesare calificării pentru care se organizează ucenicia la locul de muncă.
COORDONATORUL DE UCENICIE :
(1) Poate avea calitatea de coordonator de ucenicie salariatul sau, după caz, întreprinzătorul persoana fizică ce îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este calificat pentru practicarea ocupației sau, după caz, a activității pentru care se organizează programul de ucenicie;
b) practică ocupația sau, după caz, activitatea pentru care se organizează programul de ucenicie;
c) are o experiență de muncă în ultimii 5 ani din care cel puțin 2 ani în ocupația sau, după caz, în activitatea pentru care se organizează ucenicia;
d) nu are cazier judiciar;
e) este apt din punct de vedere fizic și psihic.
(2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se demonstrează prin acte care atestă pregătirea de specialitate dobândită prin discipline/module/cursuri/stagii de pregătire pentru competențele vizate prin programul de ucenicie.
(3) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se atestă prin curriculum vitae al persoanelor respective, adeverințe eliberate de angajator sau, după caz, alte documente specifice din care rezultă experiența profesională pentru domeniul ocupațional vizat prin programul de ucenicie.
OBLIGAȚIILE COORDONATORULUI DE UCENICIE
(1) Coordonatorul de ucenicie are, în principal, următoarele obligații:
a) să colaboreze cu furnizorul de formare pentru organizarea formării profesionale a ucenicului;
b) să elaboreze împreună cu furnizorul de formare planul de activitate al ucenicului, pe bază standardului ocupațional corespunzător ocupației;
c) să îndrume ucenicul și să supravegheze punerea în aplicare a planului de activitate, prevăzut la lit. b);
d) să elaboreze lunar, pe bază planului de activitate prevăzut la lit. b), raportul de monitorizare a planului de activitate al ucenicului.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, coordonatorul de ucenicie are în principal următoarele drepturi:
a) să propună și să modifice, după caz, planul de activitate al ucenicului;
b) să comunice în scris angajatorului orice aspect de natură să influențeze negativ activitatea ucenicului, inclusiv pe aspecte ce țin de colaborarea cu furnizorul de formare;
c) să propună acordarea de stimulente sau sancționarea ucenicului, în condițiile legii;
d) să primească o copie a contractului de ucenicie;
e) să aibă acces la situația pregătirii profesionale a ucenicului, în vederea completării raportului de monitorizare prevăzut la alin. (1) lit. d);
f) să asiste la examenul de absolvire în calitate de observator sau, după caz, să participe ca membru în comisia de examinare
CINE POATE ÎNCHEIA CONTRACT DE UCENICIE
Poate încheia contract de ucenicie persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) face demersuri pentru a-și găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau, după caz, reședința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condițiile legii;
b) a împlinit vârstă de 16 ani;
c) nu are calificare pentru ocupația în care se organizează ucenicia la locul de muncă;
d) îndeplinește condițiile de acces la formare profesională prin ucenicie la locul de muncă, pe niveluri de calificare, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Se pot încadra în muncă în calitate de ucenici și următoarele categorii:
a) cetățenii străini, precum și apatrizii care au obținut permis de muncă în România, conform reglementărilor legale în vigoare;
b) cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European și membrii de familie ai acestora.
(3) Maternitatea nu constituie motiv de discriminare în executarea uceniciei la locul de muncă.
(4) Ucenicii până la vârstă de 26 de ani au dreptul la întreținere, acestora aplicându-li-se prevederile Codului civil, perioada de ucenicie fiind asimilată cu cea de continuare a studiilor.
DURATĂ CONTRACTULUI DE UCENICIE:
(1) Durata contractului de ucenicie se stabilește în funcție de nivelul de calificare pentru care urmează să se pregătească ucenicul, fără a putea fi mai mică de:
a) 6 luni în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1;
b) 12 luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
b) 24 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
c) 36 de luni, în cazul în care ucenicia la locul de muncă se organizează pentru dobândirea competenţelor corespunzătoare unei calificari de nivel 4.
(2) Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăși 30 de zile lucrătoare.
SUSȚINEREA FINANCIARĂ A UCENICIEI LA LOCUL DE MUNCĂ
(1) Finanțarea formării profesionale prin ucenicie la locul de muncă se poate realiză din:
a) resurse proprii ale angajatorilor;
b) sponsorizări ale persoanelor fizice și/sau juridice;
c) fonduri europene structurale și de investiții și fonduri publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj;
d) alte surse legale constituite: donații, taxe etc.
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezenței legi, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie, de o sumă în cuantum de 2250 lei/lună, acordată din bugetul asigurărilor de șomaj în limită fondurilor alocate cu această destinație, în baza unei convenții încheiate cu agenția județeană/municipală pentru ocuparea forței de muncă. Convenție conform HG 855/2013, actualizată
Aceste sume nu se acordă:
a) pe perioada de probă prevăzută în cuprinsul contractului de ucenicie;
b) pe perioada în care raporturile de muncă sunt suspendate. Suma lunară prevăzută la alin. (2) se acordă angajatorilor proporțional cu timpul efectiv lucrat de ucenic, precum și pentru perioada concediului anual de odihnă al ucenicului.
În vederea încheierii convenției prevăzute la alin. (1) angajatorii depun următoarele documente:
a) actul de identitate al ucenicului, în copie.
b) contractul de ucenicie, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în copie.
Convenția prevăzută la alin. (1) se încheie pentru fiecare contract de ucenicie pentru care angajatorul solicită sumele prevăzute la art. 16 alin. (2) din lege.
Angajatorii care beneficiază de prevederile de sprijin financiar din fonduri europene structurale și de investiții și fonduri publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă ale ucenicilor pe toată perioada contractului de ucenicie încheiat în condiţiile Legii Uceniciei.
În situaţia în care contractul de ucenicie încetează anterior datei prevăzute în contract, angajatorul este obligat să restituie agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sumele încasate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj pentru respectivul ucenic, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, în vigoare la data încetării contractului de ucenicie, dacă încetarea acestuia a avut loc din motivele prevăzute la art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. d) şi art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.