Acompaniament personalizat pentru tinerii cu risc de marginalizare socială
Potrivit Art. 5 art. 5 pct. IV^3 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj șin stimularea ocupării forței de muncă, tânăr cu risc de marginalizare socială este persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care îndeplineşte condiţiile prevăzute la punctul IV, se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
b) are dizabilităţi;
c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
d) are copii în întreţinere;
e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
f) este victimă a traficului de persoane.
Promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor cu risc de marginalizare socială se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin:
a) acompaniament social personalizat;
b) activităţi de informare şi promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare socială în rândul angajatorilor;
c) subvenţionarea locului de muncă.
Acompaniamentul social personalizat se realizează de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin intermediul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în baza unui contract de solidaritate, şi constituie un ansamblu de servicii care se acordă în mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare socială şi constau în:
a) informare şi consiliere profesională;
b) mediere a muncii;
c) plasare în muncă la un angajator a cărui ofertă de loc de muncă a fost selectată ca fiind corespunzătoare pregătirii profesionale şi altor condiţii cuprinse în dosarul întocmit la înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în evidenţa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.
Contractul de solidaritate prevăzut se încheie între agenţia pentru ocuparea forţei de muncă teritorială şi tânăr pe o durată de până la 3 ani, dar nu mai puţin de un an, în condiţiile în care, la data încheierii contractului de solidaritate, tânărul nu a împlinit vârsta de 26 de ani. Durata contractului de solidaritate, cu excepţia situaţiei în care tânărul a împlinit vârsta de 25 de ani, nu poate depăşi data la care tânărul împlineşte vârsta de 26 de ani. În situaţia tinerilor care au împlinit vârsta de 25 de ani, dar nu au împlinit vârsta de 26 de ani, contractul de solidaritate se încheie pe o perioadă de un an.
(1) În vederea încheierii contractului de solidaritate tinerii cu risc de marginalizare socială, înregistraţi în evidenţa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, depun următoarele documente:
a) adeverinţă de venit eliberată de organele fiscale teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice;
b) documente din care să rezulte că se încadrează în categoria tinerilor cu risc de marginalizare socială . Acestea pot fi, după caz, următoarele:
- pentru tinerii care se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem, documentul care să ateste că se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem;
- pentru tinerii cu dizabilităţi, certificatul de încadrare în grad de handicap emis în condiţiile legii;
- pentru tinerii care nu au familie, certificatul de naştere şi declaraţie pe propria răspundere că nu au familie sau, după caz, certificatele de deces ale părinţilor; pentru tinerii a căror familie nu le poate asigura întreţinerea, certificatul de naştere şi declaraţie pe propria răspundere a membrilor familiei în a cărei întreţinere se află tânărul, conform legii, că aceştia nu îi pot asigura întreţinerea sau copia dispoziţiei de acordare a ajutorului social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, ori a dispoziţiei de acordare a alocaţiei pentru susţinerea familiei în condiţiile Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare;
- pentru tinerii care au copii în întreţinere, certificatele de naştere ale copiilor sau documentele care atestă situaţia juridică a copiilor faţă de reprezentantul legal, precum şi, după caz, certificatul de căsătorie; în situaţia în care tinerii care au copii în întreţinere sunt beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei în condiţiile Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările ulterioare, se va prezenta numai copia dispoziţiei primarului de acordare a acestui drept;
- pentru tinerii care au executat una sau mai multe pedepse privative de libertate, dovada din care să rezulte că au executat pedepse privative de libertate;
- pentru tinerii care sunt victime ale traficului de persoane, documentul emis de autoritatea competentă.
Documentele prevăzute se prezintă în original pentru certificare de funcţionarul public al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar copiile certificate se păstrează de către agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti.Certificarea se face prin înscrierea pe copie a menţiunii «conform cu originalul», urmată de numele, prenumele şi semnătura persoanei care a făcut menţiunea şi de data la care s-a făcut menţiunea.Pentru încadrarea în categoria de tineri definită la art. 5 pct. IV^3 lit. c) din lege, prin tânăr care nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea se înţelege persoana în vârstă de peste 16 ani ai cărei părinţi au decedat sau provine dintr-o familie beneficiară de ajutor social acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ori de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru încadrarea în categoria de tineri definită la art. 5 pct. IV^3 lit. d) din lege, prin tânăr care are copii în întreţinere se înţelege persoana în vârstă de peste 16 ani care, potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, are drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului, nu are venituri sau, pentru copiii pe care îi are în întreţinere, are stabilit un drept de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.