Înregistrarea în baza de date a altor persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, altele decât şomerii
CATEGORIILE DE BENEFICIARI ai Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
– Lista documentelor necesare pentru înregistrare ca persoană în căutarea unui loc de muncă se regăsește aici
În temeiul art.16 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiari ai prevederilor acestei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situaţii:
a) au devenit şomeri în sensul prevederilor art.5 pct.IV lit c), respectiv nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;
b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ;
c) ocupă un loc de muncă şi, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;
d) au obţinut statutul de refugiat sau beneficiază de altă formă de protecţie internaţională, conform legii, sau se află în procedura de soluţionare a cererii de azil şi au acces pe piaţa muncii, în condiţiile prevăzute de lege.
e) sunt cetăţeni străini sau apatrizi care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România sau care au drept de muncă pe teritoriul României, conform legii;
f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie.
Sunt asimilate şomerilor, persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
b) sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
Persoanele care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj şi solicita un loc de muncă sunt cele care:
a) nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj;
b) au primit dispoziţie de respingere a dreptului de indemnizaţie de şomaj;
c) le-a expirat perioada legală de plată a dreptului de indemnizaţie de şomaj;
d) ocupa un loc de muncă şi din diferite motive doresc schimbarea acestuia;
f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie.