În cadrul Agentiei Judetene
pentru Ocuparea Fortei de Munca Vaslui functioneaza Compartimentul Economie
Sociala, compartiment care are ca principala atributie atestarea
intreprinderilor de economie sociala, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015
privind economia sociala.
Economia socială este reglementată de Legea nr. 219/2015 privind economia
socială, fiind definită ca ansamblul activităţilor organizate independent de
sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele
unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea
gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea
şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.
Economia socială contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de
locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil prevazut
de lege, în activităţi cu caracter social şi/sau activităţi economice,
facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii.
GRUPUL VULNERABIL este
reprezentat de persoanele sau familiile care risca sa isi piarda capacitatea de satisfacere a nevoilor
zilnice de trai, din cauza unor situaţii de boală, dizabilitate, sărăcie,
dependenţă de droguri sau de alcool ori a altor situaţii care conduc la
vulnerabilitate economică şi socială, conform art. 6 lit. h), din Legea
219/2016 privind economia socială și art. 6 lit. p), din Legea asistenței
sociale nr. 292/2011).
Obiectivele
economiei sociale sunt urmatoarele:
1.
consolidarea
coeziunii economice şi sociale;
2. ocuparea forţei de muncă;
3. dezvoltarea serviciilor
sociale.
Activități de interes general ale entităților de economie socială
sunt:
1.
producerea
de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la
bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
2. promovarea, cu prioritate, a
unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea
persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
3. dezvoltarea unor programe de
formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
4. dezvoltarea serviciilor sociale
pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din
grupul vulnerabil.
Entitățile
de economie sociale sunt reprezentate de:
1.
întreprinderea
socială;
2. întreprinderea socială de
inserție.
In acest sens, AJOFM Vaslui, organizează acţiuni de
informare, mediatizare şi promovare a domeniului economiei sociale, având ca
scop dezvoltarea locală şi cetăţenia activă, cooperarea şi solidaritatea
socială prin creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizare a
oportunităţilor şi contribuţiilor acestui domeniu la prevenirea şi combaterea
riscului de excluziune socială.
Acțiunile organizate, de genul
mesei rotunde, se vor desfăsura în datele: 16 mai 2023, orele 10.00,la sediul
AJOFM Vaslui, 18 mai 2023, orele 10:00 la sediul ALOFM Huși și 19 mai 2023, orele 10:00, la sediul ALOFM Bârlad.
Întâlnirile
au ca scop mediatizarea prevederilor legale referitoare la atestarea şi
certificarea entităţilor de economie socială, rolul întreprinderilor sociale şi
al întreprinderilor sociale de inserţie în crearea de valori sociale, precum şi
informarea privind recentele modificări aduse cadrului legal aplicabil
domeniului economiei sociale care contribuie la dezvoltarea locală,
îmbunătățirea condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru
persoanele dezavantajate sau provenite din categorii sociale vulnerabile.
Informatii
suplimentare, se pot obtine la sediul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei
de Munca Vaslui din Vaslui, str.Spiru Haret, nr.5, jud. Vaslui.