ÎN ATENŢIA ABSOLVENŢILOR PROMOŢIEI 2019

 

Absolvenţii de liceu promoţia 2019 se pot prezenta pentru
înregistrare  ca persoană în căutarea
unui loc de muncă ca etapă prealabilă şi 
obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj în intervalul 1
iunie- 30 iulie 2019. Potrivit prevederilor legii nr. 76/2002 absolvenţii
trebuie să se prezinte la agenţiile pentru ocupare în raza cărora îşi au
domiciliul în termen de 60 de zile de la absolvire. În cazul absolvenţilor de
liceu indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat
termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie, având în vedere Ordinul nr.
3220/19.02.2018 al Ministerului Educaţiei Naţionale privind structura anului
şcolar 2018-2019 conform căruia “Cursurile claselor terminale din învățământul
liceal se încheie în data de 31 mai 2019”

 În situaţia în care
unii tineri mai au corigenţe, şi nu au situaţia şcolară încheiată la toate
materiile, aceştia se vor prezenta în termen de 60 de zile de la susţinerea şi
promovarea examenului de corigenţă. În acest sens adeverinţa eliberată de
instituţia de învăţământ va specifica 
data promovării examenului de corigenţă.

În situaţia în care un absolvent de liceu nu promovează
examenul de  bacalaureat (indiferent dacă
s-a prezentat sau nu la acesta) are 
dreptul să se înregistreze în evidențele 
agenţiei de ocupare  în raza căreia își are domiciliul în
intervalul  1 iunie – 30 iulie 2019.

Dacă absolvenţii aflaţi în una din situaţiile de mai sus nu
se prezintă  în intervalul de 60 de zile
de la absolvire (1 iunie- 30 iulie 2019), ei au 
dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane
în  căutarea unui loc de muncă dar nu vor
avea dreptul la indemnizaţie de  şomaj.

In vederea înregistrării la agenţiile de ocupare,
absolvenţii trebuie să prezinte :

– Act de identitate fotocopie şi original;

– Certificat de naştere fotocopie şi original;

– Act de studii fotocopie şi original.

– Adeverinţa eliberată de medicul de familie din care sa rezulte
dacă este ”apt de muncă” sau    „ clinic
sănătos”.

„Indemnizaţia de somaj pentru absolventi este, potrivit
Legii nr. 76/2002, o suma fixă lunară, acordată pe o perioadă de 6 luni, in
cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referinţă (ISR). Avand in
vedere că, in 2019, ISR-ul este tot 500 de lei (valoare stabilită incă din
2008), indemnizaţia este de 250 de lei.

 

Absolvenţii pot beneficia de acest drept o singură dată
pentru fiecare formă de invaţamant absolvită.

Nu pot beneficia de indemnizaţia de somaj absolvenţii care
la momentul solicitării acestui drept au fost admişi sau urmează cursurile unei
forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile
legii. De asemenea, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii
licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la
data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe
locuri sau pe posturi, în condiţiile legi.”

 

Absolvenţii promoţiei 2019, înregistraţi în evidenţa Agenţie
Judeţene pentru Ocupare Forţei de Muncă Vaslui pot beneficia, mod gratuit, de:

     informare şi
consiliere profesională;

     mediere pentru
identificarea unui loc de muncă;

     formare
profesională gratuită prin programe care asigură iniţierea, calificarea,
recalificarea, perfecţionarea, specializarea;

     facilităţi
financiare

 

 

Biroul de presă al AJOFM Vaslui