Comunicat de presă

În luna noiembrie
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui organizează  6 programe de formare profesională:

Ø 
la Vaslui – 4 cursuri
de formare profesională pentru: brutar pentru 14  şomeri, inspector  în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă
pentru 14 şomeri, agent de securitate pentru 14 ucenici  şi confecţioner îmbracăminte pentru 14 şomeri
;

Ø 
la Bârlad – 1 curs de
formare profesională pentru: sudor pentru 14 şomeri;

Ø 
La Huşi – 1 curs de formare
profesională pentru: zidar pentru 14.

Cursurile de
calificare/recalificare organizate de AJOFM Vaslui sunt gratuite pentru şomerii
înregistraţi în evidenţele instituţiei. Astfel, persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor
teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele
ocupării unui loc de muncă.

Pentru anul 2018, planul
de formare profesională propus de AJOFM Vaslui cuprinde un număr de 59 de
programe de formare profesională pentru un număr de 1.015 de șomeri și 48 de
deținuți.

În acest an AJOFM
Vaslui a cuprins în planul de formare profesională cursuri de calificare pentru
următoarele meserii/ calificari: agent de securitate, barman, brutar, bucătar,
coafor, cofetar-patiser, contabil, cusător piese din înlocuitori, casier,
formator, frizer, inspector (referent) resurse umane, inspector în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, instalator înstalaţii tehnico-sanitare şi de
gaze, lucrător în comerţ, lucrător în cultura plantelor, manager proiect,
manichiurist-pedichiurist, pizzar, etc.

Șomerii care
beneficiază gratuit de servicii de formare profesională au următoarele
facilităţi:

·        
beneficiază de pregătire
teoretică și practică pe toată durata cursului și să susţină, gratuit, de cel
mult două ori examenul de absolvire la finalizarea cursului;

·        
beneficiază de
rechizite și materiale de instruire;

·        
beneficiază dacă este
cazul de echipament de protecție pe timpul instruirii practice ;

·        
beneficiaza pentru
traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe
mijloacele de transport în comun sau, după caz de decontarea cheltuielilor de
transport, pentru cel mult patru deplasări în cursul unei luni, dacă nu se pot
deplasa zilnic la unitatea de pregătire;

·        
beneficiază de
consultații medicale, analize medicale și teste necesare frecventării cursului.

Înscrierea la cursuri
se face la birourile de informare şi consiliere din agențiile locale  Vaslui, Bîrlad și Huși.

Cursurile sunt
gratuite şi pentru şomerii neindemnizaţi aflaţi în evindenţa agenţiei ca
persoane în căutarea unui loc de muncă. Persoanele care doresc să urmeze un
curs de formare profesională se pot înscrie pe baza unui dosar cu următoarele
documente: copie după cartea de identitate, copie după certificatele de studii,
adeverinţă medicală din care să reiasă că solicitantul este apt de muncă sau
are eventuale restricții medicale.