Serviciul Public de Ocupare din România,
aplicant în proiectul TMS -Targeted Mobility Scheme
Proiectul TMS este o schemă de mobilitate a Uniunii
Europene care oferă posibilitatea persoanelor cu vârsta de minim 18 ani, aflate
în căutarea unui loc de muncă sau
angajatorilor dintr-o țară membră UE, Norvegia sau Islanda, de a beneficia
de o serie de facilități acordate cu scopul ocupării, integrării lucrătorilor
pe piața muncii.
Serviciul Public de Ocupare
Suedez administrează TMS, în calitate de lider, având alături mai mulți
parteneri europeni, inclusiv Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
Prin serviciile de informare, consiliere şi mediere atât persoanelor
aflate în căutarea unui loc de muncă în diverse state cât şi angajatorilor
români şi europeni, ANOFM participă la facilitarea
liberei circulații a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene și în
statele semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European, precum și în
alte state cu care România a încheiat tratate, acorduri sau convenții.
Proiectul care se derulează
până pe 30 iunie 2024, pune în legătură angajatori cu locuri de muncă vacante
greu de ocupat cu candidați calificați din toată Europa.
De asemenea, TMS sprijină
locurile de muncă și stagii de muncă bazate pe internshipuri.
ANOFM este, din
2007, membru EURES (Reţea de cooperare între Comisia Europeană, serviciile de ocupare
a forţei de muncă din Statele Membre ale Spaţiului Economic European şi alte
organizaţii partenere implicate pe piaţa muncii) iar consilierii EURES au un rol important în implementarea acestei scheme
de mobilitate.
Datele
de contact ale consilierilor EURES România, din cadrul ANOFM pot fi găsite
aici:
www.eures.anofm.ro
Solicitanții de locuri de muncă interesați să participe
la TMS trebuie să contacteze un consilier EURES din cadrul ANOFM, sau
a serviciilor de ocupare partenere pentru a obține servicii de sprijin pentru mobilitate,
cum ar fi:
• informații despre
piața muncii și condițiile de viață din țările UE
• redactarea unui CV
• căutare de locuri de
muncă
• găsirea potrivită a
unui loc de muncă și contactul cu potențiali angajatori
• pregătirea pentru
interviul de angajare, preluarea unui loc de muncă în străinătate etc.
Aplicanţii, personele fizice pot obţine
sprijin financiar pentru:
Ø Deplasare
la interviu de angajare într-o
altă țară UE;
Ø Relocare pentru un nou loc de muncă într-o
altă țară UE, inclusiv suport financiar pentru relocare cu membrii familiei;
Ø Curs de limbă străină-care are durata de maximum 8-12 săptămâni;
Ø Recunoaşterea calificărilor;
Ø Sprijinul financiar,
reprezentand cheltuieli de transport şi primă de instalare
Pentru a beneficia de sprijin financiar angajatorii trebuie sa fie întreprinderi mici/ mijlocii/ organizații cu maximum
250 de angajați,
înregistrati legal într-o țară a UE, Norvegia sau Islanda. Locul de muncă
oferit să fie pentru cel puțin 6 luni, cu un programul de lucru de cel puțin 50% dintr-o săptămână normală de
lucru. Perioada de ucenicie/stagiu trebuie să fie de minimum 3 luni.
Este obligatoriu să existe o
cooperare/un contact stabilit cu consilierii
EURES din cadrul Serviciilor publice de ocupare a forței de
muncă pentru a aplica în cadrul proiectului.
Ca urmare, vă recomandăm contactarea unui consilier EURES din judeţul
de domiciliu care vă poate oferi sprijin pentru completarea şi transmiterea
formularelor necesare.
Descărcarea Formularului de aplicare pentru
sprijinul financiar dorit se realizează
prin accesarea următorul link: https://bit.ly/3M8oFAv
Pentru mai multe detalii puteți consulta pagina proiectului
de pe site-ul EURES România: https://bit.ly/48YnSfd
Contact
Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă – EURES Targeted Mobility
Scheme: tms@anofm.gov.ro
Material realizat în cadrul
„campaniei online de promovare a instrumentelor și serviciilor oferite de SPO,
clienților săi”, prin proiectul „Relația SPO cu angajatorii – eSPOR”/
POCU/801/3/15/139164, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul
Operaţional Capital Uman 2014-2020.