Înregistrarea șomerilor
Categoriile de beneficiari ai Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare
În temeiul art.16 din Legea nr.76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiari ai prevederilor acestei legi sunt persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una dintre următoarele situaţii:
a) au devenit şomeri în sensul prevederilor art.5 pct.IV lit c), respectiv nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;
b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de învăţământ;
c) ocupă un loc de muncă şi, din diferite motive, doresc schimbarea acestuia;
d) au obţinut statutul de refugiat sau beneficiază de altă formă de protecţie internaţională, conform legii, sau se află în procedură de soluţionare a cererii de azil şi au acces pe piaţa muncii, în condiţiile prevăzute de lege.
e) sunt cetăţeni străini sau apatrizi care au fost încadraţi în muncă sau au realizat venituri în România sau care au drept de muncă pe teritoriul României, conform legii;
f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după eliberarea din detenţie.
Şomer – persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
-este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
-starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
– nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;
– este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.
Şomer înregistrat – persoana care îndeplineşte cumulativ condițiile pentru a fi şomer:
-este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condițiilor de pensionare;
-starea de sănătate şi capacitățile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
-nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forței de muncă, în vigoare;
-este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.
Totodată persoana se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedința ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcționează în condițiile prevăzute de lege, în vederea obținerii unui loc de muncă.
Şomer de lungă durată – persoana care este şomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani şi pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani.
Tânăr cu risc de marginalizare socială – persoana cu vârsta cuprinsă între 16-26 de ani, care îndeplineşte condiţiile menţionate, se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
b) are dizabilităţi;
c) nu are familie sau a cărui familie nu îi poate asigura întreţinerea;
d) are copii în întreţinere;
e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
f) este victimă a traficului de persoane.
Tânăr NEET – persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională.
Documente necesare pentru înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă
1. Actul de identitate, în original;
2. Actele de studii și de calificare, în original;
3. Declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 11 din Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă cu nr. 286/17.02.2020 privind modificarea şi completarea Procedurii de primire şi de soluţionare a cererilor de loc de muncă sau indemnizaţie de şomaj, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 85/2002. Documentul este pus la dispoziție de catre agenția pentru ocuparea forței de muncă sau se poate descarca aici : format editabil,
4. Curriculum vitae, întocmit conform modelului comun aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae – model editabil aici;