Agenția Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 32 de
luni, proiectul „UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din
Regiunile mai puțin Dezvoltate”, cofinanțat din Fondul Social
European (FSE), prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU).
Prin intermediul acestui proiect, ANOFM va
sprijini financiar angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau
stagii de practică, șomeri în varstă de peste 25 de ani (non-NEET),
înregistrați în evidențele Serviciului Public de Ocupare (SPO).
„UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai
puțin Dezvoltate” finanțează angajarea,
prin contracte de ucenicie și stagii de practică, a 3.842 de șomeri în vârstă
de peste 25 de ani.
Proiectul va fi
implementat cu sprijinul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă
din 7 regiuni de dezvoltare, eligibile conform cererii de finanțare, respectiv:
Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și Vest.
Bugetul proiectului
este de 124.934.687 lei (aproximativ 27 miloane euro) din care 106.194.484
lei (23 milioane euro) sunt cheltuieli nerambursabile.
Comunicat de presă UNIT 4 RMPD