2102 persoane angajate prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita, în perioada ianuarie-septembrie al anului 2026

Ca urmare a implementării Programului Județean de Ocupare a Forței de Muncă de către AJOFM Harghita, în perioada ianuarie-septembrie al anului 2026 au fost încadrate în muncă 2.102 de persoane, cu 596 mai puține comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De precizat că numărul total de șomeri înregistrat la sfârșitul lunii sept. 2026 (de 5.929 de persoane) este mai mic cu 120 de persoane față de cel raportat la 30.09.2025. Numărul femeilor încadrate este de 992, iar al bărbaților de 1110, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 47,19% în cazul femeilor, respectiv de 52,81% în cazul bărbaților, în condițiile în care proporția șomerilor pe gen  se prezinta astfel : 51.54% dintre somerii inregistrati sunt femei si 48.46%  sunt barbati.

Din cele 2.102 de persoane încadrate la nivel județean, 844 de persoane provin din mediul urban (40,15% din total), iar 1258 de persoane din mediul rural (59,85%). Precizăm că, din totalul șomerilor înregistrați, doar 29,99% sunt din mediul urban. Coroborând aceste date, se observă că persoanele din mediul urban își găsesc mai ușor un loc de muncă, rata lor de ocupare fiind superioară ponderii pe care o dețin în rândul șomerilor înregistrați.

Situația, pe categorii de vârstă a persoanelor încadrate în perioada ianuarie-septembrie 2026 :

Categorie vârstăNumăr persoane încadrateProcent din total
sub 25 ani42620,3 %
între 25 și 30 de ani2019,6 %
între 30 și 35 de ani1386,6 %
între 35 și 45 de ani32715,5 %
Peste 45 de ani101048,0 %

Din totalul persoanelor încadrate, 574 sunt tineri NEET (tineri cu vârsta sub 30 de ani care, înainte de data încadrării, nu urmau nici o formă de învățământ, nu participau la programe de formare profesională și nu aveau loc de muncă).

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată astfel:

  • 768 -absolvenți de liceu
  • 54-absolvenți de școli postliceale
  • 552 -absolvenți școli profesionale
  • 378-absolvenți de gimnaziu
  • 254 -absolvenți de studii universitare
  • 96 -absolvenți de școală primară ori sunt fără studii.

În primele 3 trimestre al anului 2026 cele mai multe angajări s-au făcut în domeniile construcții (în special muncitori necalificați), comerț, ospitalitate și industrie.

Comparând datele de locuri de muncă vacante anunțate la AJOFM Harghita in perioada ianuarie–septembrie 2025 (9260 LMV) cu cele din perioada ianuarie–septembrie 2026 (7328), se observă o reducere semnificativa a numărului de posturi cu 1932 in anul 2026.

În documentele atașate mai jos se poate consulta Analiza comparativă a locurilor de muncă vacante în perioada ianuarie–septembrie 2026 versus ianuarie–septembrie 2025, tendințe și evoluție pe piața muncii:

Mai multe informații privind situația statistică a șomajului pot fi vizualizate aici

AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ HARGHITA.