Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal – descarcă aici
  

Notificarea AJOFM/AMOFM de către furnizorii de servicii
specializate pentru stimularea ocupării forței de munca acreditați/notificați,
cu excepția persoanelor fizice autorizate să desfășoare o activitate
independentă și a furnizorilor stabiliți într-un alt stat membru al Uniunii
Europene ori al Spațiului Economic European care prestează transfrontalier
astfel de servicii pe teritoriul României, cu caracter temporar sau ocazional
privind înființarea pe teritoriul României de filiale, sucursale ori alte sedii
secundare ale căror activități intră în sfera de aplicare a regimului de
acreditare. (Model potrivit  HG nr. 277/2002)

Notificarea agenției pentru ocuparea forței de muncă
județeană, respectiv a municipiului București, de către furnizorii de servicii
specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă din statele membre ale
Uniunii Europene și din Spațiul Economic European acreditați sau autorizați în
baza legislației statului de proveniența, privind prestarea, cu caracter
permanent, în România, potrivit legii, de servicii de mediere a muncii pe piața
internă (România) și/sau servicii de informare și consiliere profesională. (Model potrivit HG nr. 277/2002)

Notificarea agenției pentru ocuparea forței de muncă
județeană, respectiv a municipiului București, de către furnizorii de servicii
specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, stabiliți într-un alt
stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European, care au
dreptul legal de a presta astfel de servicii în baza legislației statului de
proveniență, în situația în care intenționează să presteze transfrontalier
astfel de servicii pe teritoriul României, cu caracter temporar sau ocazional. (Model potrivit HG nr. 277/2002)