Angajatorii sunt obligați să anunțe locurile de muncă vacante și ocuparea acestora

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă reamintește tuturor angajatorilor (persoane fizice/juridice de drept public sau privat) că, potrivit art. 10 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au obligația de a comunica agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă (AJOFM) toate locurile de muncă vacante, în termen de 5 zile lucrătoare de la vacantarea acestora.

Comunicarea locurilor de muncă vacante se realizează prin completarea şi transmiterea Anexei 1A din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

De asemenea, angajatorii au obligaţia să comunice şi ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost declarate la AJOFM, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii. În acest sens, angajatorii completează şi transmit Anexa 1B din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 76/2002.

Locurile de muncă vacante sunt, potrivit actului normativ mai sus menționat, locurile de muncă devenite disponibile ca urmare a încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, precum şi locurile de muncă nou-create.

Angajatorii care au încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi, conform art.41 alin.(2) din Legea nr.76/2002.

Nerespectarea prevederilor art. 10 din Legea nr 76/2002 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei. De asemenea, nerespectarea prevederilor art. 41 alin. (2) constituie contravenție și se sancționează cu
amend
ă
de la 5.000 lei la 10.000 lei.

    Serviciul Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie