202 MILIOANE de EURO – FONDURI EUROPENE pentru ANOFM
Un nou proiect dedicat șomerilor peste 30 de ani
20 iunie 2025 – data la care Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a semnat cu Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027, reprezentată prin Organismul Intermediar Regional – București-Ilfov, contractul pentru implementarea proiectului PROACTIV – Sprijin pentru accesul și menținerea pe piața muncii, Cod MySMIS 346384.
Sursa de finanțare este Fondul Social European Plus (FSE+) – Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 (PEO) – Prioritatea 3 – Creșterea accesului pe piața muncii pentru toți.
Având ca obiectiv „Stimularea ocupării șomerilor înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) prin subvenționarea locurilor de muncă pentru 37.084 de persoane”, proiectul vine în sprijinul agenților economici care angajează șomeri din anumite categorii, tineri cu vârsta de peste 30 ani, șomeri de lungă durată, șomeri cu un nivel redus de competențe, persoane cu dizabilități, persoane din comunități marginalizate, persoane cu vârsta peste 55 de ani.
În acest scop, pentru acest proiect Comisia Europeană pune la dispoziție aproximativ 155 milioane de euro nerambursabili, la care se adaugă aproximativ 47 milioane de euro contribuția națională.
Acțiunile se derulează până la 31 mai 2026 în toate județele țării, cu excepția acelora cuprinse în Programul Tranziției Justă (Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova, Mureș), finanțarea acordându-se în baza convențiilor încheiate de angajatori cu agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024.
96 de milioane de euro au fost deja rambursați după prima cerere depusă în cadrul acestui proiect.