Totodată, din cei 18.902 participanți la cursurile de formare organizate în anul 2022 5.320 persoane (28,14%) au fost persoane cu vârsta peste 45 de ani.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aplică măsuri atât pentru prevenirea șomajului, pentru creşterea şanselor de ocupare a şomerilor din toate categoriile, cât şi pentru stimularea angajatorilor în vederea încadrării persoanelor aparţinând unor categorii vulnerabile sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii (șomeri de lungă durată, absolvenți de învățământ, persoane peste 45 de ani sau șomeri unici susținători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap etc.), prevăzute de Legea nr 76/2002 privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările ulteriorare, după cum urmează: informare, consiliere și orientare profesională, mediere, evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, cursuri gratuite de formare profesională, prime de inserţie, prime de activare, prime de mobilitate etc.
De asemenea, printre măsurile destinate creșterii șanselor de ocupare a șomerilor se numără acordarea de subvenții, pe o perioadă de 12 luni, în vederea stimulării angajatorilor de a încadra pe piața muncii persoane aparţinând unor categorii vulnerabile sau cu acces mai dificil pe piaţa muncii. Astfel, în anul 2022, prin acordarea de subvenții angajatorilor au fost încadrați 40.859 șomeri cu vârsta peste 45 de ani. Multe dintre aceste convenții au fost încheiate în a doua parte a anului 2022 și se vor derula pe parcursul anului 2023.