ANUNŢ
privind organizarea
concursului pentru ocuparea a 1 post de expert tehnic
extern în cadrul proiectului „Facilitarea
inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”
I. INFORMAŢII DESPRE PROIECT
Agenţia Naţională pentru Ocuparea
Forţei de Muncă în calitate de partener, implementează proiectul „Facilitarea
inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” cod proiect POCU/605/3/1/130164 –
Creșterea ocupării șomerilor și a persoanelor inactive, cu accent pe șomerii de
lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanelor cu dizabilități,
persoanelor cu nivel redus de educație, în perioada 23 mai 2019 – 31 iulie 2023, având ca obiectiv
general Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitaþi, în
condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, informațional si
comunicațional în vederea creșterii sanselor de ocupare și a ponderii
persoanelor cu dizabilități angajate pe piața liberă a muncii.
Obiectivele specifice ale proiectului
Obiectivul
specific 1: Stimularea angajării persoanelor cu dizabilități care se află în
cautarea unui loc de munca și beneficiază de servicii de informare si
consiliere profesională, medierea muncii sau formare profesională din partea agențiilor
de ocuparea forței de munca prin acordarea de subvenții angajatorilor.
Obiectivul
specific 2: Sprijinirea persoanelor cu dizabilități care se află în cautarea unui
loc de muncă, înregistrate la SPO, în accesarea si utilizarea de tehnologii si
dispozitive asistive si tehnologii de acces în vederea creșterii șanselor de
ocupare.
Obiectivul
specific 3: Acordarea de sprijin angajatorilor pentru accesibilizarea locurilor de
muncă în vederea creșterii gradului de ocupare al persoanelor cu dizabilități
care se află în cautarea unui loc de munca și beneficiază de servicii de
informare si consiliere profesională, medierea muncii sau formare profesională
din partea agențiilor de ocuparea forței de munca.
Activitatea : Măsuri active
de ocupare pentru facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu
dizabilități.
II. OBIECTUL ANUNȚULUI DE SELECȚIE
Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunță scoaterea la concurs a 1 post de expert tehnic extern la
nivelul AJOFM Dâmbovița, pentru activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Facilitarea
inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” cod proiect POCU/605/3/1/130164.
Nr. crt. |
Activitatea |
Număr experți/posturi |
Perioada desfășurării activității |
Nr. ore/expert |
1. |
Activitatea. Măsuri active de ocupare pentru facilitarea
|
1 |
Ianuarie |
Maxim 8 |
Candidații vor fi selectați conform Procedurii
interne de recrutare și selecție a personalului necesar a fi încadrat cu
contract individual de muncă pe perioadă determinată, pe posturi în afara
organigramei aprobată prin Ordinul președintelui ANOFM nr. 236/10.07.2018.
Persoana admisă în urma procedurii de recrutare și selecție va
fi încadrată în muncă în baza unui contract individual de muncă pe perioadă
determinată, în perioada ianuarie 2022 – iulie 2023, cu normă
întreagă de muncă, cu o durată de maxim 8 ore pe zi.
Precizăm că data de începere a
activității, menționată mai sus (ianuarie 2022), poate fi amânată până/în
funcție de momentul aprobării notificării selecției concursului de
către OIRPOSDRU București-Ilfov.
CONDIȚII GENERALE
1. Expertul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiții generale:
·
are cetăţenie română/cetăţenie a altor state membre ale Uniunii
Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi reşedinţă în
România;
·
are capacitate de exerciţiu deplină;
·
îndeplineşte condiţiile de studii si vechime in muncă prevăzute în cererea de finanţare aprobată si
anunţul selecţiei;
·
nu a fost condamnat/(a) definitiv pentru săvârşirea unei
infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de
serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de
fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie,
care l-ar face/ ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia
situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
·
este de acord să-i fie prelucrate datele cu caracter personal,
în scopul pentru care au fost colectate.
2. Condiții
specifice:
§ are studii universitare de licenţă absolvite cu
diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de
licenţă sau echivalentă- minim 3 ani;
§ are cel putin 1
an vechime in muncă.
Cerinţe/competenţe necesare:
- eprindere
excelentă de comunicare; - abilități
organizatorice și de planificare a activității; - capacitate
de muncă în echipă; - cunoştinţe
de operare pe calculator: Word, excel, poşta electronică; - disponibilitate
pentru deplasări.
Principalele atribuții
prevăzute în fișa postului expertului extern:
a) Acordă servicii de informare
si consiliere profesională persoanelor interesate în domeniul ocupării cu
privire la alegerea carierei, oportunități de instruire si formare
complementară;
b) Asistă șomerii și persoanele
care se adresează agenției pentru a fi ajutați în luarea unor decizii cu privire la alegerea unei profesii sau ocupații,
parcurgerea unor cursuri de calificare, recalificare, perfecționare
profesionala, schimbarea ocupației sau a locului de muncă, acordă grupului ținta
asistență de specialitate în vederea conștientizării intereselor si
aptitudinilor profesionale;
c) Furnizează persoanelor din grupul țintă informații în legătura cu
profesiile si ocupațiile;
d) Monitorizează încadrarea persoanelor după ce acestea au beneficiat de
măsurile acordate conform legislației în vigoare;
e) Centralizează date si documente suport privind acordarea finanțării
pentru subvenții;
f) Elaborează rapoarte, transmite la nivel central documente/informații
necesare monitorizarii stadiului de implementare
al proiectului si rapoarte;
g) Identifică potențiali
beneficiari pentru a fi incluși în grupul țintă – persoane cu dizabilități
non-NEETs, șomeri/ persoane aflate în căutarea unui loc de muncă;
h) Colaborează cu DGASPC la nivel
județean în vederea identificării potențialilor beneficiari.
III. ACTE NECESARE ÎNSCRIERII
În conformitate cu prevederile Cererii de finanțare și ale
Procedurii interne de recrutare și selecție a personalului necesar a fi
încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată pe posturi în
afara organigramei aprobată prin Ordinul președinteului ANOFM nr.
236/10.07.2018, dosarul de înscriere la concurs va conține următoarele
documente:
a) Formular de înscriere și formular de
disponibilitate (Anexa 1 și Anexa 2);
b) Declarație pe propria raspundere din care să
rezulte că nu desfășoară activități în baza unor contracte individuale de muncă
cu normă mai mare de 8 ore/zi cumulate;
c) Copia actului de identitate sau orice alt
document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (semnată de
candidat);
d) Copie certificat de naştere şi căsătorie, în
situaţia în care candidatul şi-a schimbat numele;
e) Copiile documentelor care atestă nivelul
studiilor și ale altor acte care atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute în
Cererea de finanțare;
f) CV format Europass datat și semnat pe fiecare
pagină (CV-ul trebuie să conțină obligatoriu date de contact valide – adresa de
e-mail și numărul de telefon);
g) Cazierul judiciar sau o declarație pe propria
răspundere din care să reiasă nu are antecedente penale ( candidatul declarat
admis la selecția dosarelor, dacă a depus la înscriere o declarație pe propria
răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de
concurs cu originalul cazierului judiciar, cel
târziu până la data primei probe a concursului);
h) Adeverință medicală care atestă starea de
sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării
concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile
sanitare abilitate;
i) Declarație prin care-și exprimă acordul
privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Documentele doveditoare ale studiilor și
experienței/expertizei declarate în CV (copii ale diplomelor de studii,
adeverințe de lucru, alte documente doveditoare) se prezintă însoțite de
documente originale, pentru certificare pentru conformitate cu originalul, sau
se depun copii legalizate.
IV.
BIBLIOGRAFIE
– Legea nr.202/2006 privind organizarea și
funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu
modificările și completările ulterioare;
– H.G. nr.1610/2006 privind aprobarea
Statutului Agenției Naționale pentru
Ocuparea Forței de Muncă, cu modificările și completările ulterioare;
– Legea nr.76/2002,
privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de
muncă, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare;
– H.G. nr. 174/2002,
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002 privind
sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu
modificările şi completările ulterioare;
– O.U.G nr.40/2015
privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de
programare 2014-2020;
– Ghidul Solicitantului
POCU – Conditii specifice – AXA PRIORITARĂ 3 – Locuri de muncă pentru toți,
Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și
persoane inactive, persoane cu dizabilități;
– Manualul Beneficiarului
– Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, axele prioritare 1-6, versiunea
Iulie 2021;
-Ghidul indicatorilor
POCU si Fisele Indicatorilor POCU – versiunea 2020;
Legislatia privind
proiectele cu finanțare din fonduri europene se gaseste pe site-ul Ministerul
Fondurilor Europene www.mfe.gov.ro
V.
MODALITATEA DE DEPUNERE A
CANDIDATURII
Candidații
vor depune documentele la sediul A.J.O.F.M. Dâmbovița din Tîrgoviște, strada Tudor
Vladimirescu, nr.1A, Compartimentul R.U.S.C.S.C.C. până
la data de 08.12.2021, ora 16.30.
Candidaturile transmise după data limită indicată în anunţul de
selecţie, precum şi cele incomplete vor fi respinse.
Persoana de
contact Buleandră Georgeta, consilier superior, Compartiment R.U.S.C.S.C.C., tel.0732100358,
e-mail georgeta.buleandra.db@anofm.gov.ro.
Interviul
pentru selecția candidaților va avea loc în data de 15.12.2021, la sediul A.J.O.F.M. Dâmbovita, din Targoviste, Str. Tudor
Vladimirescu, nr. 34.
VI.
PROBELE CONCURSULUI
Etapa 1: 09.12.2021, ora 09.00 – Verificarea
dosarelor depuse de candidati;
Lista candidaților
declarați admiși/respinși în această etapă va fi publicată la sediul AJOFM
Dâmbovița si pe site-ul instituției.
Eventualele contestații
vor fi depuse la sediul AJOFM Dâmbovița în termen de 24 ore de la data
publicării rezultatelor acestei etape, sub sancțiunea decăderii din acest
drept.
Comunicarea rezultatelor
la contestațiile depuse se face prin afișare la sediul AJOFM Dâmbovița si pe
site-ul instituției, în termen de 24 de ore.
Candidații declarați
admiși la această probă vor participa la următoarea etapă.
Etapa 2: 13.12.2021, ora 09.00 – Verificarea
îndeplinirii condiţiilor de ocupare a postului prin evaluarea CV-ului şi a
documentelor depuse;
Această probă este de
asemenea eliminatorie, la interviu urmând a participa persoanele care au
obținut calificativul ,,admis”.
Eventualele contestații
vor fi depuse la sediul AJOFM Dâmbovița în termen de 24 ore de la data
publicării rezultatelor, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Etapa 3: 15.12.2021, ora 09.00 – Interviu privind verificarea cunostintelor,
competentelor si abilitatilor necesare
postului.
Constă în 10 întrebări
formulate din bibliografia stabilită sau
în evaluarea competențelor necesare postului.
În urma susținerii
interviului, fiecare candidat va fi notat cu note de la 1 la 10 de către
fiecare dintre membrii comisiei de concurs.
Comunicarea rezultatelor
privind ,,interviul” se face prin afișare la sediul AJOFM Dâmbovița si pe
site-ul instituției în ziua desfășurării
probei.
Eventualele contestații
vor fi depuse la sediul AJOFM Dâmbovița în termen de 24 ore de la data
publicării rezultatelor, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
Se consideră selectat în
vederea încadrării candidatul care a obținut la interviu cea mai mare medie
dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția să fi
obținut cel puțin 70 de puncte.
Interviul se desfăşoară
la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dambovita, din
Targoviste, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 34, şi pot participa numai candidaţii
declarați admişi în etapele 1 şi 2 ale selecției.
Rezultatele finale în
urma soluționării contestațiilor se afișează la sediul AJOFM Dâmbovița si pe
site-ul instituției, în termen de 3 zile lucrătoare de la ultima proba de
concurs, prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat și a
mențiunii „admis” sau “respins”.
- Anunt
- Declaratie GDPR
- Declaratie disponibilitate
- Formular inscriere
- Afisare etapa 1
- Afisare etapa 2
- Afisare etapa 3