Echipa „RETTIN – Tu ești în centru” merge în județul Constanța cu youth bootcampul „GET SEEN – Promovare online fără spam și fără cringe”

Acesta este un program intensiv de învățare practică, de câte 8 activități organizate în 4 zile consecutive, dedicat tinerilor din județul Constanța care vor să învețe cum să își promoveze mai clar, mai credibil și mai eficient o idee, un proiect, un produs, un serviciu, o activitate locală sau o mică afacere.

Youth bootcampul este adresat tinerilor cu vârsta între 14 și 29 de ani, cu domiciliul sau rezidența în județul Constanța, și va fi organizat de trei ori, în cele trei centre de tineret RETTIN: Constanța, Mangalia și Hârșova.

Sunt disponibile câte 30 de locuri pentru fiecare localitate, participarea este gratuită, iar la final participanții vor primi certificat eliberat de AJOFM Constanța.