Comunicat de presă
3,37% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna noiembrie 2024
La sfârşitul lunii noiembrie 2024, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 3,37%, iar numărul total de şomeri la finele lunii noiembrie a fost de 3.140 persoane.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.122 au fost şomeri indemnizaţi şi 2.018 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 56 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 31 persoane faţă de luna precedentă.
În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii noiembrie se prezintă astfel: 1.290 şomeri provin din mediul urban şi 1.850 şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi şomeri au fost din grupa de vârstă peste 55 de ani (798) și din grupa de vârstă între 40-49 de ani (773), urmaţi de cei din grupa de vârstă intre 50–55 de ani (617), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (151).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (27,01%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 28,73% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,67%.
Mai multe informaţii privind situaţia statistică a şomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2024 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, la secțiunea alocată AJOFM Caraş-Severin – Programe, strategii, statistici.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin
Comunicat statistica somaj noiembrie 2024
