Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București implementează în perioada 24 decembrie 2024 – 23 decembrie 2029, proiectul „FORMACTIV – Formare și muncă activă”, cod proiect 337075.

Obiectivul general al proiectului este creșterea oportunităților de încadrare a șomerilor înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO).

Obiectivul specific al proiectului este stimularea ocupării șomerilor înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO), prin acordarea sprijinului financiar angajatorilor, aferent încadrării prin ucenicie la locul de muncă.

Angajatorii care încadrează persoane cu vârsta de peste 30 ani, înregistrate la Serviciul Public de Ocupare (SPO), pentru a le califica la locul de muncă, vor fi sprijiniţi printr-o subvenție lunară de 2250 lei/ucenic, pe toată perioda desfașurării programului de ucenicie.

Recrutarea grupului ţintă se va realiza continuu, pe tot parcursul derulării proiectului. Şomerii care participă  la activitatile proiectului sunt cei care sunt înregistraţi în baza de date a Serviciului Public de Ocupare (SPO) și au beneficiat de activităţile de informare și consliere profesională, prin care li s-au comunicat oportunităţile pe care le au în ceea ce privește educaţia, formarea, ocuparea pe piaţa muncii.

Broșura FORMACTIV – Formare și muncă activă