Nr. 36027/­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­AJOFMBT/26.09.2024  

ANUNȚ

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani organizează, la sediul instituției, în data de 29.10.2024, ora 1200 (proba scrisă), examenul de promovare în grad profesional pentru funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartiment înregistrare şi stabilire drepturi şomeri din cadrul Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani.

Pentru participarea la examenul de promovare în grad profesional candidații trebuie să îndeplinescă condiţiile prevăzute la art. 479 alin. (1) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ:

  • să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează;
  • să fi obţinut cel puţin calificativul „bine“ la evaluarea performanţelor individuale în ultimii 2 ani de activitate;
  • să nu aibă o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile prezentului cod.

Dosarul de concurs se depune la secretariatul instituției, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului, respectiv în perioada 26.09.2024 – 15.10.2024 şi conţine în mod obligatoriu următoarele documente prevăzute la art. 156 alin (5) din Anexa nr. 10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ:

  • copie de pe carnetul de muncă sau adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează;
  • copii de pe rapoartele de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii 2 ani de activitate;
  • adeverinţa eliberată de compartimentul de resurse umane în vederea atestării situaţiei disciplinare a funcţionarului public, în care se menţionează expres dacă acestuia i-a fost aplicată o sancţiune disciplinară, care să nu fi fost radiată;
  • formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b).

Persoană de contact, Ciobanu Maria-Mădălina, inspector superior, Compartiment Resurse Umane și Salarizare, tel.: 0231.536791, e-mail madalina.ciobanu.bt@anofm.gov.ro.