MATERIAL
INFORMATIV
cu
privire la acordarea sumelor prevăzute la art. III alin. (1)
şi (2) din OUG 92/2020
În
conformitate cu prevederile Ordinului Preşedintelui ANOFM nr. 456/2020 pentru
aprobarea Procedurii de acordare a sumelor prevăzute de art. III
alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2020 pentru
instituirea unor măsuri active de sprijin destinate angajaţilor şi
angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea
coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative, pentru acordarea sumelor prevăzute la art.
III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă, angajatorii vor
încheia cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a
municipiului Bucureşti, în raza căreia aceştia îşi au sediul social, dar nu
mai târziu de data de 31 decembrie 2020, o convenţie potrivit
modelului prevăzut în anexa nr. 1 la procedură.
Termenul
“31 decembrie 2020” este termen de decădere din dreptul de a beneficia de
sumele prevăzute la art. III alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă
În
vederea încheierii convenţiei, angajatorii depun prin mijloace electronice
de transmitere la distanţă, conform prevederilor legale, ca urmare a
deţinerii unui certificat calificat, eliberat în condiţiile Legii nr.
455/2001 privind semnătura electronică, republicată, cu completările
ulterioare, o cerere potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 la procedură
(ataşatã), însoţită de următoarele documente:
a)
declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal, dintre care
să rezulte că nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. VI din
ordonanţa de urgenţă, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la procedură
(ataşatã);
b)
actul de identitate, în copie;
c)
actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă, în copie;
Documentele
care se solicită în copie, sunt certificate pentru conformitate cu originalul
de către angajator.
Cine beneficiaza ?
Angajatorii care
în perioada 1 iunie 2020 – 31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă
nedeterminată cu normă întreagă :
– – persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au
fost încetate din motive neimputabile lor , în perioada stării de urgență sau
de alertă, înregistrați ca șomeri în
evidența AJOFM Botoșani;
– – persoane cu vârsta cuprinsă
între 16 și 29 ani , înregistrați
ca șomeri în evidența AJOFM Botoșani;
– – cetățeni români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii
străini aflate în derulare pe teritoriul altor state,din motive neimputabile
lor, prin concediere , înregistrați ca șomeri în evidența AJOFM Botoșani .
primesc 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei o perioadă de 12 luni cu obligativitatea
menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum 12 luni după
perioada subvenționării locului de muncă.