29Aprilie 2022
Comunicat de presă
Modelul documentelor pentru plata șomajului tehnic
a fost aprobat de ministrul muncii și solidarității sociale
Modelul tipizat al documentelor necesare angajatorilor pentru plata
indemnizaţieide şomaj tehnic reglementat de Ordonanța de Urgență nr.36/2022privind
stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților în contextul
conflictului armatdin Ucraina, precum și ca urmare a sancțiunilor internaționale
aplicate Federației Ruse și Belarusuluia fost aprobatprin ordinul Ministrului
muncii şi solidarităţii sociale nr. 705 publicat în Monitorul Oficial din 20
aprilie 2022
Luând în
considerare faptul că activitatea unor angajatori a fost afectată ca urmare a
declanșării conflictului din Ucraina și impunerii sancțiunilor economice la
nivel internațional împotriva Federaţiei Ruse şi a Belarusului, a fost aprobată
OUG 36/2022, prin care se instituie posibilitatea ca salariații acestor firme
să beneficieze de indemnizația de șomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru
şomaj, începând cu data de 7 aprilie 2022 și până la data de 31 decembrie 2022.
Indemnizația de
șomaj tehnic se va acorda salariaților al cărui contract individual de muncă este
suspendat temporar din iniţiativa angajatorului, conform art.52 alin (1) lit c)
din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, și se stabilește ca valoare brută la 75%
din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de
75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut deLegea
bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021.
Categoriile de salariaţi care beneficiază de
prevederile OUG 36-2022 sunt:
– salariaţii
angajatorilor afectaţi economic în mod direct sau indirect ca urmare a
conflictului din Ucraina și impunerii sancțiunilor economice la nivel
internațional împotriva Federaţiei Ruse şi a Belarusului şi care înregistrează
o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 20% raportat la încasările
realizate în luna ianuarie 2022 sau la încasările realizate în luna similară a
anului 2021,
– salariaţii
angajatorilor supuşi sancţiunilor internaţionale care au fondurile sau
resursele economice blocate prin ordin emis de preşedintele ANAF.
Indemnizația de
șomaj tehnic se va calcula şi se va acorda proporţional cu numărul de zile în
care activitatea a fost întreruptă sau redusă temporar.
Documentele
necesare acordării sumelor necesare plăţii indemnizaţiei de şomaj tehnic
angajatorilor se depun de către angajator prin poştă electronică la agenţiile
pentru ocuparea forţei de muncă, respectiv:
–
cererea datată şi semnată de către
reprezentantul legal al firmei însoțită de o declarație pe propria
răspundere din care să reiasă că au fost afectați în mod direct sau indirect de
imposibilitatea efectuării de tranzacții comerciale cu operatori economici din
Ucraina, Federația Rusă și Belarus, ca urmare aefectelor generate de conflictul
armat din Ucraina;
–
balanţa de venituri şi cheltuieli aferentă lunii pentru care se solicită
indemnizaţia, precum şi cea la care se raportează diminuarea sau, după caz,
copia ordinului de blocare a fondurilor sau resurselor economice în domeniul
sancţiunilor internaţionale, emis de preşedintele ANAF;
–
lista persoanelor care urmează să beneficieze de această
indemnizaţie.
Modelul cererii, al
declarației pe propria răspundere, precum și al listei persoanelor care urmează
să beneficieze de indemnizația de șomaj tehnic se pot descărca în format
editabil pe site-ul www.anofm.ro , secțiunea “Formulare angajatori”.
Serviciul
Comunicare, Relații cu Pubicul și Secretariatul Consiliului de Administrație