îRata șomajului județean în cursul anului 2018  

 Rata șomajului a înregistrat în
anul
  2018 valori apropiate de cele ale
anului 2017, cu excepția perioadei iunie-august, specifică înregistrării în
evidențe a
  absolvenților de învățământ,
urmată de o scădere
  succesivă a
valorilor indicatorului, concomitent cu creșterea ponderii tinerilor sub 25 ani
angajați, această pondere ajungând
  până
la un sfert din numărul total de persoane
 
ocupate la sfârșitul lunii octombrie 2018.  Șomajul ciclic din domeniul construcțiilor a
ridicat
  rata șomajului în următoarele 2
luni, ajungând până la sfârșitul
  anului
2018 la valoarea de 5,17%, cu 0,17 pp mai mică faţă de aceeaşi perioadă a
anului precedent.

îJoburi de vară în Germania pentru studenți


În  perioada   următoare,   studenții   care  doresc  
aplice   pentru un job pe perioada
vacanţei de vară în anul   2019   (minim
2 luni)    în    Germania,
  se   pot înregistra  la  Compartimentul
   EURES    din    cadrul Agenţiei Judeţene pentru  Ocuparea 
Forţei  de Muncă Suceava. 
Pentru  anul  2019,   sunt  disponibile
 30 de posturi în domeniul hotelier
  gastronomic,  
ȋn  gastronomia de sistem   (fast-food),   ȋn producția 
 industrial
ă  și    ȋn
domeniul serviciilor.
Menționăm   pot  participa
 studenții  cu  vârsta
 cuprinsă  între 18  şi 35 de ani,  care urmează cursuri de zi, la o facultate de  stat  sau
particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de
limbă germană.
Informații  suplimentare  cu  privire
 la  condițiile  de  mediere,
 documentele  necesare
ȋnregistrării dosarelor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi obţinute de  la  consilierul
 EURES   din   cadrul   AJOFM   Suceava, 
 etaj I,   camera
14,    telefon 0230523279, interior 104.
Termen limită pentru înregistrare este: 14 februarie 2019.

 

Director Executiv AJOFM Suceava,                                                      

Dănuț Mihai Burgheaua 

 

Inspector superior presă și relații publice,

Capverde Anca