La sfârșitul lunii decembrie 2022, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 3,85 %, în creștere cu 0,10 pp decât cea din luna noiembrie a anului 2022 .
Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii decembrie 2022, respectiv de 4.920 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 589 au fost șomeri indemnizați și 4.331 neindemnizați.
Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii decembrie se prezintă astfel: 864 șomeri provin din mediul urban și 4.056 șomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1.386), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1.095), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (333).
Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii decembrie 2022 se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă Stoc la finele lunii
Total 4.920
< 25 ani 753
între 25-29 333
între 30-39 1.095
între 40-49 1.386
între 50-55 709
peste 55 ani 642
Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare (56,20%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,60 % din totalul șomerilor înregistrați iar 6,34 % au absolvit învățământul profesional.
Șomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 6,22 % din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 1,14 %, iar cei cu învățământ postliceal 0,51%.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.756 persoane foarte greu ocupabile, 1.761 greu ocupabile, 278 mediu ocupabile, iar 125 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.