În primele opt luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Neamt au fost încadrate în muncă 3.073 persoane, dintre care 1.316 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință,1.470 au peste 45 de ani, 601 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 478 au între 25 și 35 de ani, iar 521 sunt tineri sub 25 de ani (din care 324 tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1.146 provin din mediul urban, iar 1.927 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii profesionale (1.014), urmate de cele cu studii liceale (925). Numărul celor cu studii postliceale este de 71, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 290.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Neamt, 730 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în luna august 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 778 persoane.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamt