ANUNȚ
În atenția angajatorilor din județul Neamț
Referitor la obligația angajatorilor de a comunica locurile de
muncă vacante și ocuparea acestora
Potrivit
art. 10 alin.(1) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj
și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările
ulterioare, „Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea
forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în
continuare agenţii pentru ocuparea forţei de muncă, în căror rază îşi au
sediul, respectiv domiciliul, toate locurile de muncă vacante, în termen de 5
zile lucrătoare de la vacantarea acestora” și potrivit alin.(3) „Angajatorii au
obligaţia să comunice agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale,
ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate potrivit alin. (1),
în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condiţiile legii”.
De
asemenea, potrivit art.41 alin. (2) din aceeasi lege, „Angajatorii care au
încadrat în muncă, conform legii, persoane din rândul beneficiarilor de
indemnizaţii de şomaj au obligaţia de a anunţa în termen de 3 zile agenţiile
pentru ocuparea forţei de muncă la care aceştia au fost înregistraţi”.
Faptele
privind nerespectarea prevederilor menționate mai sus constituie contravenții,
potrivit art.113 lit. a) și e), și se sancționează, potrivit art.114 alin.(1),
lit.a) și b), cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, în primul caz, și cu
amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, în cel de-al doilea caz.
Locurile de muncă
se declară on line accesând următorul link:
Director Executiv
Daniel Chirilă