La sfârșitul lunii Septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREȘ erau înregistrați 5523 șomeri (din care 2707 femei), rata șomajului fiind de 2,66%.
Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 2,76%, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,10 pp.
Din totalul de 5523 persoane înregistrate în evidențele AJOFM MURES, 1329 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4194 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 3941 șomeri provin din mediul rural și 1582 sunt din mediul urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
| Grupa de vârstă | Nr. persoane |
| Total | 5523 |
| < 25 ani | 968 |
| între 25-29 | 449 |
| între 30-39 | 1073 |
| între 40-49 | 1227 |
| între 50-55 | 728 |
| peste 55 ani | 1078 |
Șomerii cu studii primare au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Mureș (44,20%), urmat de cei cu studii gimnaziale (24,84%), studii profesionale (10,77%), studii liceale (13,67%), studii superioare (5,27%) din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu școli postliceale sunt (1,25%).
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 4 persoane foarte greu ocupabile, 854 greu ocupabile, 3964 mediu ocupabile iar 701 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Mureș sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Mureș la adresa www.anofm.ro .
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă MUREŞ
Documente descărcabile