10 Decembrie 2021
Mesajul
Preşedintelui ANOFM cu ocazia zilei aniversare – „Ziua ANOFM”
10
decembrie 2021 reprezintă pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă ziua în care aniversează 23 ani de activitate, perioadă în care a dovedit că este o
instituție puternică, un actor important pe piața muncii.
În această
zi importantă doresc să transmit un mesaj de angajament către toți beneficiarii
serviciilor noastre, atât persoane aflate în căutarea unui loc de muncă cât și
angajatori, un mesaj prin care să îi asigur că, în continuare, personalul din
instituţiile aflate în subordinea ANOFM vor fi la dispoziția acestora,
conştient fiind de necesitatea oferirii unor servicii de calitate.
Anul 2021
a fost un an dificil pentru toți, plin de provocări, un an în care epidemia
generată de SARS-CoV-2 a continuat să afecteze întreaga societate. ANOFM a
depus eforturi deosebite sprijinind prin serviciile oferite mediul economic
greu încercat în contextul pandemic.
Spre
deosebire de anul 2020, când a trebuit să învățăm din mers cum să gestionăm cât
mai bine această situație, în acest an am pornit de la un cadru legislativ deja
creat, de la măsuri de protecție socială deja puse în practică și care și-au
demonstrat necesitatea și eficiența în această perioadă dificilă. Pentru a
evita încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaților ai căror
angajatori și-au redus sau întrerupt temporar activitatea, Guvernul a continuat
punerea în aplicare a pachetului de acte normative adoptate în anul 2020,
menite să susțină deopotrivă angajatorii și angajații afectați de instituirea
stării de alertă, urmare a situației epidemiologice.
Astfel,
instituția noastră a jucat un rol deosebit de important în limitarea efectelor
negative ale pandemiei, oferind sprijin angajatorilor și angajaților, fiind
salvate numeroase locuri de muncă.
Totodată,
pe lângă măsurile special adoptate în contextul pandemic, ANOFM a continuat
aplicarea măsurilor active prin care se urmăreşte creşterea şanselor de ocupare
a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, am continuat
să acordăm atenţie deosebită ocupării categoriilor cu dificultăţi de integrare
pe piaţa muncii, tineri NEET, şomeri de lungă durată, persoane peste 45 de ani,
persoane cu dizabilităţi etc.
Deosebit
de important de amintit este implicarea instituției noastre în implementarea
proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă. În acest sens, implementăm o
serie de proiecte finanțate din Fondul Social European prin Programul
Operațional Capital Uman 2014-2020, asigurându-se astfel creșterea
oportunităților de încadrare în muncă a persoanelor aflate în dificultate din
punct de vedere al ocupării.
În
prezent, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin agenţiile
teritoriale subordonate, implementează 16 proiecte finanțate din Fondul Social
European prin Programul Operațional Capital Uman, în valoare totală de peste
756.500.000 euro, având ca beneficiari un număr de peste 361.000 persoane, iar
un altul, în valoare de peste 68.000.000 euro fiind în faza de contractare. De
asemenea, amintesc faptul că alte 2 proiecte în valoare totală de peste
297.900.000 euro, având ca beneficiari un număr de peste 177.000 persoane au
fost deja finalizate.
Astăzi, cu
ocazia zilei aniversare – “Ziua ANOFM”, transmit un mesaj de mulțumire
membrilor Consiliului de Administraţie al ANOFM, tuturor partenerilor și colaboratorilor,
clienţilor noştri şi nu în ultimul rând, colegilor mei din Serviciul Public de
Ocupare, pentru implicarea și eforturile susținute depuse pe parcursul acestui
an.
Totodată,
doresc să remarc interesul reprezentanţilor mass-media și al societății civile
pentru activitatea noastră și pentru informarea corectă a opiniei publice. Atât
eu, cât și colegii mei sperăm să fiți alături de noi în continuare pentru a
putea face față tuturor provocărilor.
Noul an
care se apropie să vă aducă sănătate şi fericire, dar și satisfacții
profesionale.
La mulţi ani!
Maria Mareş
Preşedinte ANOFM