Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița și Fundația pentru Tineret Ialomița, implementează în perioada iunie 2025 – mai 2028,  proiectul „Centrul de Tineret – Spațiul destinat dezvoltării tinerilor”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, Prioritatea 2 – Valorificarea potențialului tinerilor pe piața muncii.

Grupul țintă al proiectului este format din tineri cu vârsta cuprinsă între 14 și 29 de ani (cu precădere tineri NEET).

Având ca obiectivul general creșterea gradului de ocupare în rândul tinerilor din județele Călărași și Ialomița, în cadrul Centrului de Tineret ce are sediul la Clubul Tineretului din Slobozia,  sunt organizate ateliere și activități destinate tinerilor, temele acestora fiind variate. De la discuții interactive având ca subiect pașii de urmat spre o viitoare carieră, dependența de adicții și cum putem scăpa de ea, dar și multe activități distractive interesante, tinerii pot petrece timp liber de calitate, socializând și acumulând noi cunoștințe.

Prin înregistrarea la AJOFM, tinerii beneficiază de informare și consiliere profesională și de mediere pe piața muncii și ce este mai important, de stimulente financiare la încadrarea în muncă.

Venim în întâmpinarea tinerilor absolvenți și a tinerilor din categoria de vârstă 14-29 ani care se încadrează în muncă pentru prima dată, cu un stimulent financiar consistent, în valoare totală de 27.000 lei.

 Astfel, tinerii NEET înregistrați în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, care se încadrează pentru prima dată în muncă, cu normă întreagă și pe durată nedeterminată, potrivit legii, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o primă de stabilitate, neimpozabilă, pentru care nu se datorează contribuții sociale obligatorii, acordată lunar, pe o perioadă de 24 de luni de la data încadrării în muncă, după cum urmează:

a) 1.000 lei lunar, pentru primele 12 luni de la data încadrării în muncă;

b) 1.250 lei lunar, pentru următoarele 12 luni consecutive.

Tânărul NEET este persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activități de formare profesională

Foarte important !

Pentru a beneficia de această primă, este necesar ca, anterior încadrării pentru prima dată în muncă, tinerii să fie înregistrați în evidențele agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă unde își au domiciliul.

Înregistrarea în baza de date se poate face astfel: tinerii din județul Ialomița se pot înregistra la Agenția locală Slobozia, punctele de lucru din Urziceni, Țăndărei și Fetești iar tinerii din județul Călărași, la Agenția locală Oltenița și punctele de lucru ale AJOFM Călărași.

Pentru a fi la curent cu activitățile organizate în cadrul Centrului de Tineret, urmăriți paginile de facebook ale Fundației pentru Tineret Ialomița, AJOFM Ialomița și AJOFM Călărași.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Operațional Educație și Ocupare 2021–2027.