iulie 2023
Comunicat de presă
475 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu
sprijinul AJOFM HUNEDOARA
În cursul lunii iunie 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional
de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost
încadrate în muncă 475 persoane, dintre care 240 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 260 persoane au
peste 45 de ani, 68 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 28
persoane au între 30 – 35 ani, 48 persoane au între 25 și 30 de ani, iar 71
persoane sunt tineri sub 25 de ani. În baza de date a AJOFM Hunedoara, s-au
înscris în luna iunie 2023, ca persoane în căutare de loc de muncă, 183 tineri
NEET, cu vârsta între 16 – 29 ani.
În funcţie de
rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 343 provin din mediul
urban, iar 132 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de
vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un
loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale,176, urmate de cele fără
studii sau cu studii primare și gimnaziale,143. Numărul celor care au ca studii
școala profesională sau de arte și meserii este de 99, cei cu studii universitare
sunt în număr de 44, iar cei cu studii postliceale sunt în număr de 13.
Din numărul total
de persoane care au fost angajate, în luna iunie 2023, prin intermediul AJOFM
Hunedoara, 68 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu
ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se
realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în
evidenţele noastre.
Pentru
integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de
muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete
personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul
asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi
completată.
Astfel, în cursul lunii
iunie 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru
înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea
asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau
cuprinderea în măsuri active, a fost de 745 persoane.
Pentru mai multe
informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Hunedoara, puteți accesa www.anofm.ro .
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă
Hunedoara