Agenția Națională
pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o perioadă de 32 de
luni, proiectul „UNIT 4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din
Regiunile mai puțin Dezvoltate”
, cofinanțat din Fondul Social European
(FSE), prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU).

Prin intermediul acestui proiect, ANOFM va sprijini financiar
angajatorii care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică,
șomeri în varstă de peste 25 de ani (non-NEET), înregistrați în evidențele
Serviciului Public de Ocupare (SPO).

„UNIT
4 RMPD – Ucenicie și stagii pentru șomerii non-NEET din Regiunile mai puțin
Dezvoltate” finanțează angajarea, prin
contracte de ucenicie și stagii de practică, a 3.842 de șomeri în vârstă de
peste 25 de ani.

Proiectul
va fi implementat cu sprijinul agențiilor județene pentru ocuparea forței de
muncă din 7 regiuni de dezvoltare, eligibile conform cererii de finanțare,
respectiv: Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia
și Vest.

Bugetul
proiectului este de 124.934.687 lei (aproximativ 27 miloane euro) din care
106.194.484 lei (23 milioane euro) sunt cheltuieli nerambursabile.

Fișă  proiect UNIT 4 RMPD

Comunicat_de_presa_proiect_UNIT4_RMPD.pdf

Informare realizari proiect aprilie 2018- iunie 2019

Brosura prezentare proiect

Informare  august 2019