10
Decembrie  – Ziua ANOFM

Agenţia
Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

aniversează 21 de ani de activitate

      

10 Decembrie este o zi
deosebit de importantă pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, zi în care aniversăm 21 de ani de activitate. În această perioadă
instituţia noastră s-a transformat, a evoluat şi a acumulat o experienţă
bogată, deosebit de important în acest proces fiind sprijinul acordat de
Uniunea Europeană şi schimbul de bune practici cu instituţiile similare din
statele membre UE.

ANOFM funcţionează sub
autoritatea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi are rolul de a pune în
aplicare politicile şi strategiile guvernamentale privind ocuparea forţei de
muncă, punând accent pe îndeplinirea obiectivelor majore stabilite prin
Strategia Europa 2020, respectiv: creşterea ocupării forţei de muncă prin
diminuarea şomajului de lungă durată, a şomajului în rândul tinerilor, dar şi a
altor categorii de persoane care întâmpină dificultăţi de integrare pe piaţa
muncii.
 Demn de
menţionat este faptul că în acest an rata de ocupare a populației în vârstă de
20-64 ani a fost de 71,6%, depășind ținta națională de 70% stabilită în
contextul Strategiei Europa 2020 cu 1,6 puncte procentuale.

În
vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite 
prin Strategia Europa 2020, ANOFM are în derulare
proiecte non-competitive finanţate din Fondul Social European prin Programul
Operaţional Capital Uman 2014-2020, în valoare totală de peste 600 de milioane
de euro, proiecte în care sunt implicate toate agenţiile teritoriale de ocupare
a forţei de muncă. Acestea au drept scop creșterea gradului de ocupare și a
competențelor profesionale ale persoanelor în căutarea unui loc de muncă pe
piața muncii, sporirea șanselor de ocupare pe piața muncii a persoanelor din
grupurile vulnerabile (tineri, șomeri de lungă, persoane de etnie romă,
persoane cu dizabilități etc), acordarea de facilități angajatorilor pentru a
încadra persoane din rândul șomerilor.

Implicarea și activitatea
tuturor stau la baza acestei instituții, constituind în
viitor garanția esențială a capacității de a îndeplini obiectivele
fundamentale ale activităţii sale.

Cu
aceste gânduri, doresc să mulţumesc angajaţilor Serviciului Public de Ocupare,
membrilor Consiliului de Administraţie al ANOFM, colaboratorilor noştri pentru
sprijinul acordat în îndeplinirea obiectivelor instituţiei noastre. În egală
măsură subliniez deosebita importanță a reprezentanţilor mass-media și a
societății civile pentru interesul permanent arătat activității noastre, în
vederea informării corecte a opiniei publice.

  

Marcel Dumitru Miclău

p.Preşedinte ANOFM

Secretar General