Urmare deciziei conducerii ANOFM și în urma analizei situației actuale a platformei PULS, va fi posibilă depunerea dovezilor în vederea verificării și aprobării deconturilor lunare aferente convențiilor încheiate în acest an, precum și depunerea cererilor pentru încheierea de convenții, respectiv verificarea acestora. Pentru aceasta, angajatorul trebuie să aibă cont creat de reprezentant legal validat și după caz, responsabil financiar validat și va putea să își creeze decontul, astfel : - să își încarce informațiile relevante pentru fiecare persoană, pentru fiecare bază legală în parte, informații care vor conține elemente care țin de pontaj și de o structură a statului de plată; - în mod dinamic aplicația va calcula numărul de ore efectiv lucrate pentru care se acordă subvenția și suma aferentă; - după încărcarea în sistem se transmite documentația și se obține un număr de înregistrare. În Platforma Unică de Livrare a Serviciilor (PULS), sunt integrate toate serviciile dedicate angajatorilor, facilitându-se, astfel, interacțiunea acestora cu agențiile, în special prin creșterea eficienței în cadrul activității de depunere a documentelor, reducându-se, substanțial, timpul alocat acestei activități.

În atenția agenților economici, asociațiilor și fundațiilor, a contabililor și a experților financiari

Urmare deciziei conducerii ANOFM și în urma analizei situației actuale a platformei PULS, va fi posibilă depunerea dovezilor în vederea verificării și aprobării deconturilor lunare aferente convențiilor încheiate în acest an, precum și depunerea cererilor pentru încheierea de convenții, respectiv verificarea acestora.
Pentru aceasta, angajatorul trebuie să aibă cont creat de reprezentant legal validat și după caz, responsabil financiar validat și va putea să își creeze decontul, astfel :
– să își încarce informațiile relevante pentru fiecare persoană, pentru fiecare bază legală în parte, informații care vor conține elemente care țin de pontaj și de o structură a statului de plată;
– în mod dinamic aplicația va calcula numărul de ore efectiv lucrate pentru care se acordă subvenția și suma aferentă;
– după încărcarea în sistem se transmite documentația și se obține un număr de înregistrare.
În Platforma Unică de Livrare a Serviciilor (PULS), sunt integrate toate serviciile dedicate angajatorilor, facilitându-se, astfel, interacțiunea acestora cu agențiile, în special prin creșterea eficienței în cadrul activității de depunere a documentelor, reducându-se, substanțial, timpul alocat acestei activități.

Citește mai mult

Selectează o agenție
Sari la conținut