Comunicat de presă
253 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Cluj.
În luna ianuarie 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Cluj au fost încadrate în muncă 253 persoane, dintre care 126 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 127 au peste 45 de ani, 38 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 54 au între 25 și 35 de ani, iar 34 sunt tineri sub 25 de ani ( 34 tineri NEET).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 162 provin din mediul urban, iar 91 persoane sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (65), urmate de cele cu studii profesionale (54), si cei cu studii gimnaziale(52). Numărul celor cu studii superioare este de 63, iar cei cu studii primare sunt în număr de 11.
Rata somajului la nivelul judetului Cluj in luna ianuarie a fost de 1,42%.
Numarul somerilor din evidenta institutiei a fost de 5206 persoane din care 1394 someri indemnizati.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Documente descărcabile