Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București informează absolvenții instituțiilor de învățământ, cu vârsta de minimum 16 ani, că pot beneficia de indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni, în cuantum de 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare, conform legislației privind asigurările pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Indemnizația se acordă persoanelor care se înregistrează la agenția pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, în calitate de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Plata indemnizației se efectuează după expirarea perioadei de 60 de zile de la data absolvirii. Pe perioada în care absolventul este înregistrat în evidențele AMOFM București, acesta poate beneficia de servicii gratuite în vederea integrării pe piața muncii, respectiv:

  • informare și consiliere profesională;
  • medierea muncii;
  • formare profesională (cursuri gratuite);
  • măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă.

De asemenea, absolvenții care se angajează pentru prima dată cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată și normă întreagă pot beneficia de prima de stabilitate, în cuantum de 1.000 lei/lună în primul an și 1.250 lei/lună în al doilea an de activitate, conform condițiilor prevăzute de lege.

Totodată, absolvenții instituțiilor de învățământ și ai școlilor speciale care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și se angajează ulterior, tot în termenul de 60 de zile de la data absolvirii, cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data încadrării în muncă.

Documente descărcabile