Obiectivele specifice ale Programului de ocupare pentru tinerii cu risc de marginalizare socială pentru anul 2024 sunt:
– asigurarea acompaniamentului social personalizat de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin intermediul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă teritoriale, în baza unui contract de solidaritate;
– stimularea angajatorilor de inserţie pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială.
Prin tânăr cu risc de marginalizare socială se înțelege persoana cu vârsta cuprinsă între 16- 26 de ani, care este șomer în accepțiunea Legii nr. 76/2002 cu modificările și completările ulterioare, se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi se încadrează în una dintre următoarele categorii:
a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provine din acest sistem;
b) are dizabilităţi;
c) nu are familie sau familia nu îi poate asigura întreţinerea;
d) are copii în întreţinere;
e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
f) este victimă a traficului de persoane;
g) se află în executarea unei pedepse, a unei măsuri educative sau a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.
Documente descărcabile