POCU/485/3/14/129163
Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) implementează pe o
perioadă de 35 de luni, proiectul “UNIT 5 RMD și RMPD – Ucenicie și
stagii pentru șomerii non-NEET din regiunile mai dezvoltate și mai puțin
dezvoltate”, proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin
Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 (POCU).
Prin
intermediul acestui proiect, ANOFM va sprijini financiar angajatorii
care încadrează, prin programe de ucenicie sau stagii de practică,
șomeri non-NEET, obiectivul principal al proiectului fiind îmbunătățirea
posibilităților de încadrare a minimum 9.617 de șomeri înregistrați la
Serviciul Public de Ocupare (SPO).
Prin
prisma obiectivului general, proiectul se subscrie obiectivului POCU de
asigurare a integrării durabile pe piața forței de muncă a persoanelor
în căutarea unui loc de muncă prin faptul că SPO va acorda facilităţi,
sub formă de sprijin financiar, angajatorilor care încadrează în muncă
șomeri prin programe de ucenicie la locul de muncă sau programe de
stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, cu respectarea
prevederilor legale.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
–
Stimularea ocupării șomerilor non-NEET înregistrați la Serviciul Public
de Ocupare (SPO), prin acordarea sprijinului financiar angajatorilor,
aferent încadrării prin ucenicie la locul de muncă a 9.303 de șomeri
non-NEET.
–
Stimularea ocupării șomerilor non-NEET înregistrați la Serviciul Public
de Ocupare (SPO), prin acordarea sprijinului financiar angajatorilor,
aferent încadrării prin stagii pentru absolvenții de învățământ superior
a 314 de șomeri non-NEET.
Proiectul
va fi implementat pe o perioadă de 35 de luni, începând cu data de
05.04.2019, cu sprijinul tuturor agențiilor județene pentru ocuparea
forței de muncă și a Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă
– București. Precizăm că durata aferentă perioadei de eligibilitate a
cheltuielilor solicitate la rambursare este 2014 -2022 (pentru 2014 –
2018 cheltuielile sunt retrospective).
Bugetul
proiectului este de 355.780.648,50 lei (aproximativ 76 milioane euro)
din care 300.404.595,48 lei (64 milioane euro) sunt cheltuieli
nerambursabile, iar 55.376.053,02 lei – contribuția solicitantului.
Menţionăm că, pentru perioada 2014-2018 cheltuielile sunt retrospective.