Comunicat de presă

 

Baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de
stimulare a ocupării forței de muncă oferite de ANOFM se majorează de la 1
martie

 

Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă
aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea
gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.
76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării
forţei de muncă.

Conform prevederilor Legii nr. 225
din 26 iulie 2021
,
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă,
Indicatorul Social de Referință (ISR) se
majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației,
indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică (INS).

În acest sens, beneficiile sociale care se raportează
la Indicatorul Social de Referință (ISR) vor crește de la 1 martie 2022, ca
urmare a majorării acestui indicator, cu 5,1%.

Astfel, ca
urmare a aplicării noii valori a Indicatorului Social de Referință
(ISR)baza de calcul pentru indemnizația de șomaj va fi majorată de la 375 de
lei la 394 de lei
,prima de inserție,
acordată absolvenților
instituţiilor de învăţământ şi absolvenţilor
şcolilor speciale
, în
vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se
înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu
normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni
va crește de la1.500
la 1.576 de lei
,prima de inserție acordată angajatorilor
pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială
cu care s-au
încheiat contracte de solidaritate, crește
de la maximum 2.000 lei la maximum 2.102 lei
, iar subvenția acordată angajatorilor pentru stimularea încadrării elevilor
şi studenţilor pe perioada vacanţelor se mărește de la 250 la 262 lei
.

Precizăm
că această majorare se aplică de la 1 martie și pentru
persoanele ale căror drepturi au fost stabilite anterior acestei date.

 

Serviciul Comunicare, Relații cu
Publicul şi Secretariatul Consiliului de Administraţie