Comunicat de presă
Stimulente pentru angajarea elevilor şi
studenţilor pe perioada vacanţei
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă
reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în
valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru
fiecare elev şi student încadrat în muncă pe perioada vacanței. Angajarea
elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar
stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile
lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care
s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar
acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de stimulentul financiar lunar
prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza
următoarelor documente:
a) contract individual de muncă pe durată
determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile
legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;
b) contract de muncă temporară, numai dacă durata
misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani,
contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe
zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Pentru
a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să
încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data
angajării elevilor şi studenţilor.
Pentru informaţii suplimentare, angajatorii
interesaţi se pot adresa agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă,
ale căror date de contact sunt disponibile la adresa: www.anofm.ro