Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aplică politicile şi strategiile în domeniul ocupării şi formării profesionale a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii şi Justiției Sociale.

Expertii de ocupare din echipele locale de interventie INTESPO

Persoanele care au vârsta cuprinsă între 16 ani și până la împlinirea vârstei de 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ și nu participă la activităţi de formare profesională pot contacta experții de ocupare din cadrul echipelor locale de intervenție pentru a primi sprijin de specialitate. 

Bursa locurilor de munca, judetul Dambovita, 10 august 2018

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, organizează vineri, 10 august 2018, o bursă a locurilor de muncă în domenii diferite de activitate. 
Acțiunea se va desfășura în Moreni, la Clubul „Flacăra”, str. Flacăra, nr. 20-22, începând cu ora 10:00.

Bursa locurilor de munca, judetul Valcea, 10 august 2018

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, organizează vineri, 10 august, începând cu ora 9:00, o bursă a locurilor de muncă pentru meserii în diverse domenii de activitate. 

Bursa locurilor de munca, judetul Braila, 8-9 august 2018

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brăila, organizează în perioada 8-9 august 2018 o bursă a locurilor de muncă pentru meseria „confecționer cablaje auto”, la cererea agentului economic SC YAZAKI ROMÂNIA SRL. 
Emite conţinut
urchinTracker();