Incadrarea tinerilor cu varste intre 16 si 25 de ani aflati in dificultate si confruntati cu riscul excluderii profesionale

Încadrarea tinerilor aflati in dificultate si confruntati cu riscul excluderii profesionale (conf. Legii nr. 116/2002)


In scopul integrarii sau reintegrarii in munca a tinerilor cu varste intre 16 si 25 de ani aflati in dificultate si confruntati cu riscul excluderii profesionale, aceste categorii de personae pot beneficia de plasare in munca la un angajator avizat de ANOFM, in baza unui contract de solidaritate.

In baza contractului de solidaritate angajatorul va incheia cu tanarul un contract individual de munca pe durata determinata, egala cu cea a contractului de solidaritate.

Angajatorii care incadreaza tineri in conditiile unui contract de solidaritate, vor incheia conventii cu ANOFM, prin care aceasta se angajeaza sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor, dar nu mai mult de 75% din castigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul National de Statistica.

Daca la data incetarii contractului de solidaritate angajatorii de insertie angajeaza tinerii prevazuti, cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, acestia beneficiaza, in baza aceleiasi conventii, de rambursarea lunara a unei sume, in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj cuvenita conform legii, pe care tanarul beneficiar ar fi primit-o daca ar fi fost disponibilizat la acea data.

Suma prevazuta se acorda angajatorului pe o perioada de maximum 2 ani, pana la implinirea de catre angajat a varstei de 25 de ani.

In functie de suma prevazuta in bugetul asigurarilor pentru somaj ANOFM va incheia contracte de solidaritate cu tinerii, potrivit urmatoarelor prioritati:
a) tineri proveniti din centrele de plasament si centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate si al organismelor private autorizate in domeniul protectiei copiilor;
b) tineri singuri cu copii in intretinere;
c) tineri familisti cu copii in intretinere;
d) tineri familisti fara copii in intretinere;
e) tineri familisti care au executat pedepse privative de libertate;
f) alte categorii de tineri aflati in dificultate.

Daca ANOFM a incheiat contracte de solidaritate pentru toate persoanele aflate in evidenta acesteia in ultimele doua luni ale anului bugetar, in limita sumelor disponibile din bugetul asigurarilor pentru somaj, poate incheia suplimentar contracte de solidaritate si pentru alte persoane in varsta de pana la 35 de ani, cu respectarea prioritatilor prevazute la art. 10 din Legea nr. 76/2002.

Pentru a beneficia de serviciile noastre,
adresati-va agentiilor teritoriale pentru ocuparea fortei de munca

 

 

urchinTracker();