ANOFM - Prezentare generala

Piata muncii a suferit schimbari puternice în ultimul deceniu. Modificarile aparute au creat nevoia unei noi institutii. Una moderna, flexibila cu capacitatea de a raspunde acestor provocari. Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), împreuna cu cele 42 de agentii judetene si peste 180 de agentii locale, raspunde acestor provocari. Serviciile sale se adreseaza somerilor si agentilor economici. Principalul sau obiectiv este cresterea gradului de ocupare a fortei de munca si implicit scaderea ratei somajului. Prin Legea nr. 145/1998, a fost reglementata înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Ocupare si Formare Profesionala, institutie publica de interes national, cu personalitate juridica, ce si-a început în mod efectiv activitatea la data de 1 ianuarie 1999. Prin Ordonanta de Urgenta nr. 294/2000 a fost modificata si completata Legea nr. 145/1998, noua denumire a institutiei fiind Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca. Pentru organizarea si coordonarea activitatilor specifice la nivel judetean si la nivelul municipiului Bucuresti, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca are în subordine agentii constituite la nivel judetean si la cel al municipiului Bucuresti, unitati cu personalitate juridica. Agentiile judetene pot înfiinta subunitati de furnizare a serviciilor de ocupare a fortei de munca. Obiectivele principale ale Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca sunt: • Institutionalizarea dialogului social în domeniul ocuparii si formarii profesionale; • Aplicarea strategiilor în domeniul ocuparii si formarii profesionale; • Aplicarea masurilor de protectie sociala a persoanelor neîncadrate în munca. Pentru realizarea obiectivelor sale, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca are urmatoarele atributii principale: • organizeaza servicii de ocupare a fortei de munca; • organizeaza, presteaza si finanteaza, în conditiile legii, servicii de formare profesionala pentru persoanele neîncadrate în munca; • orienteaza persoanele neîncadrate în munca si mediaza între acestea si angajatorii din tara, în vederea realizarii echilibrului dintre cerere si oferta pe piata interna a fortei de munca; • face propuneri privind elaborarea proiectului de buget al asigurarilor pentru somaj; • administreaza bugetul asigurarilor pentru somaj si prezinta Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale rapoarte trimestriale si anuale privind executia bugetara; • propune Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale proiecte de acte normative în domeniul ocuparii si formarii profesionale si al protectiei sociale a persoanelor neîncadrate în munca; • organizeaza serviciile de stabilire, plata si evidenta a ajutoarelor, alocatiilor si indemnizatiilor finantate din bugetul asigurarilor pentru somaj; • implementeaza programe finantate din Fondul Social European; • elaboreaza, în baza indicatorilor sociali de performanta stabiliti de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, programe anuale de activitate pe care le supune spre aprobare Ministrului Muncii si Solidaritatii Sociale.
urchinTracker();